briobill program facturare online
Browsing Archive October, 2017

Participă la un eveniment dedicat stilului de viață sănătos, la Ziua Sănătoasă 7

Stilul tău de viață este unul sănătos? Sau ai vrea să fie, dar ai nevoie de câteva sfaturi și puțină îndrumare? Avem pentru tine un eveniment perfect pentru tine, Ziua Sănătoasă, în data de 29 octombrie, în Iași, marca Fun&Food. Acesta este dedicat producţiei locale, degustărilor, vânzărilor şi informării despre sănătate, alimentație echilibrată şi ultimele noutăţi medicale.

Programul și persoanele care vor lua cuvântul la eveniment sunt:

PARTEA I – Dedicată părinților și copiilor – Pe parcursul seminariilor de parenting organizatorii Fun&Food au pregătite ateliere pentru copilașii de toate vârstele, iar participarea este gratuită. Tot ce trebuie să faci e să te înscrii pe pagina evenimentului Ziua Sănătoasă 7.

09.00 – 09.30 – va vorbi Cecilia Harip, psiholog clinician, psihoterapeut în terapia centrată pe emoții EFT, pe tema: “Părintele în era digitală – Cum abordam tehnologia în creșterea copiilor noștri?”

09.30 – 10.30 Anca Raluca și Baban Ungureanu – Medic Rezident în Obstetrică și Ginecologie și Consultant IBCLC alături de Elena Alina Suman – Nutriționist și Consultant în alăptare, vor aborda tema: “Mituri în Alăptare — piedici in hrănirea naturală a copilului!”

10.30 – 11.00 Lioredana Ciofu – Consultant în Babywearing la Asociația ParentIS – va povesti despre “sistemele de purtare ale bebelușilor”.

11.00 – 11.50 Psiholog-psihoterapeut Irina Rusu are ca tem[ de discuție: “Cercul siguranței – o cale pentru dezvoltarea siguranței, încrederii și rezilienței copilului tău (program parental bazat pe înțelegerea atașamentului și importanță securității în dezvoltarea copiilor).”

 

PARTEA a II-a – Dedicată și susținută de AMO+ Abordarea Multidisciplinară a Obezității – Grup privat de specialiști înființat și dedicat prevenției și managementul multi-disciplinar al obezității și patologiilor asociate.

12.00 – 12.50 Psihoterapeutul Cornel Celmare  av vorbi despre “relația părinte-copil și formarea unor deprinderi (ne)alimentare sănătoase”.

13.00 – 13.50 Psihoterapeut Cornel Celmare și Psihoterapeut Elena Ceuca vor aborda tema “Cuplu sănătos, într-o familie sănătoasă”.

14.00 – 14.50 Psihoterapeut Elena Ceuca va încerca să explice “De ce vin kilogramele în plus, când vin? – Vei putea înțelege mâncatul excesiv ca reacție la întâmplările din viața ta.”

15.00 – 17.00 Psihoterapeut Ana Băianu încearcă să răspundă la întrebarea: “Cum se tratează obezitatea emoțională prin psihoterapie”

17.00 – 18.00 Va avea loc o șezătoarea de nutriție – Sesiune interactivă cu specialiștii Amo+, grupul Ieșean multidisciplinar de specialiști în abordarea și prevenția obezității

Vino să cunoști echipa și să te informezi corect. Și ca să nu ai nicio scuză să nu participi, toate seminariile și atelierele din Ziua Sănătoasă 7 sunt gratuite. Iar dacă eşti producător de bunătăţi delicioase sau furnizor de servicii sănătoase şi vrei să faci parte din echipa Fun&Food şi din Expo Ziua Sănătoasă 7 – trimite un e-mail la office@funandfood.ro sau dă un telefon la 0787 801 939.

La eveniment veți găsi produse vegane și bio certificate, dulciuri fără zahăr și fără conservanți adăugați, produse fără gluten și diverse condimente atât locale cât și din împrejurimi.

Trăind după principiu ca mâncarea contează, mai putem adăuga și faptul că mâncarea înseamnă mult mai mult decât hrana. Promovăm mâncarea și consumul responsabil de produse, sănătoase și cu tradiție ce nu se întâlnesc în marile magazine și suntem mândri că suntem parteneri media pentru Ziua Sănătoasă.

READ MORE +

Pufezel – magazinul online de jocuri și hăinuțe pentru copilul tău

Ești părinte și îți dorești ce e mai bun pentru copilul tău? Atunci ți-am găsit ajutorul de nădejde perfect și prezent în orice moment al zile: Pufezel. Acesta își dorește să aducă pe piața românească produse pentru școală, sport și timp liber, diferite de ceea ce găsim în prezent în magazine. De aceea, personalul creativ și pasionat realizează produsele în multiple variante de culori și modele.

Pe Pufezel găsești o mulțime de jocuri de îndemânare, educative, sau care dezvoltă creativitatea. Dacă ai un copil mic, aici vei găsi jocuri pentru bebe formate din animăluțe prietenoase, colorate, din silicon non-alergic, acestea vor deveni partenerii preferați de băiță ai copilului tău. Un set cu jucării din lemn este alegerea perfectă dacă îți dorești ceva pentru dezvoltarea motricității și coordonarea mână-ochi a bebelușului tău. Seturile din lemn sunt confecționate din lemn de calitate superioară și materiale non-toxice, cu vopsele non-toxice conform reglementărilor europene.

În parcul de joacă sau vara la mare, îți recomandăm jucăriile pentru nisip; aceste seturi conțin o mulțime de accesorii pentru joacă în nisip, cum ar fi de exemplu: basculantă, găletușă, greblă, forme pentru nisip etc. Iar pe vreme mai urâtă, îi poți pune minte la contribuție cu jocurile inteligente: Animomix Djeco, este un joc de logică, în care copilul trebuie să suprapună diferite planșe în ordinea corectă ca să obțină animăluțul complet – alegi forma, culoarea, modelul și totul capătă sens; sau jocul de strategie Animazoo, pentru care va trebui să fie atent și să aleagă animale de pe fiecare continent, atât omnivore cât și carnivore, copilul tău va trebui să găsească animalele și să le hrănească cu alimentele potrivite, pentru a avea cea mai valoroasă grădină zoologică. Nu putem să nu amintim și de puzzle 3D care, prin gradul lui de dificultate mai ridicat, va reprezenta o adevărată provocare pentru creierul micuțului tău, dezvoltându-i perspicacitatea și inteligența.

Secțiunea de îmbrăcăminte pentru copii va deveni magazinul tău preferat pentru că echipa Pufezel a pregătit o selecție exclusivă pentru clienții lor. Fetița ta se poate bucura de o pelerină drăguță realizată din stofă, care va reprezenta accesoriul ideal pentru o ținută de ocazie, sau o rochiță confortabilă, dar elegantă în culori atractive, perfecta pentru ocaziile speciale din viața fiecărei fetițe. Hăinuțele sunt confecționate din materiale de calitate, și sunt fabricate în România.

O altă secțiune interesantă (nu doar pentru copii) este și cea de papetărie, unde vei găsi produse școlare, litere magnetice foarte utile pentru copii, mai ales pentru că sunt colorate și de dimensiuni potrivite vârstei, cu ajutorul lor, prichindelul dumneavoastră se va acomoda prin joc cu viitoarea calitate de școlar; penare cu accesorii incluse sau simple, de diferite culori și modele; ghiozdane pe care le vei iubi și tu și copilul tău datorită veseliei pe care o exprimă, dar și a ergonomiei atent create pentru a avea grijă de spatele micuțului tău.

FabricatinRo îți recomandă să pășești în magazinul virtual creat de Pufezel pentru că produsele vândute sunt atent selecționate, punând siguranța copilului tău înainte de toate, dar în același timp, având grijă ca produsele vândute să te bucure pe deplin.

Sursă poza – https://pufezel.ro/

READ MORE +

Cadouri deosebite și decorațiuni inedite pentru tine și cei dragi de la Cadouri Dichisite

Îți dorești să faci un cadou drăguț, special și deosebit sau niște cadouri? Noi îți recomandă să vizitezi magazinul online Cadouri Dichisite; acesta este un atelier de creații hand made și cadouri personalizate ce a apărut din pasiunea pentru culori și materiale care sunt transformate în accesorii și decorațiuni vesele, pline de poveste. Dichisite manual cu multă dragoste și dăruire, acestea se pot transforma într-un minunat cadou personalizat pentru persoanele dragi din viața ta. Este bine să știi ca toate produsele realizate în atelierul Cadouri Dichisite sunt hand made, majoritatea dintre ele fiind modele unicat.

Povestea înființării Cadourilor Dichisite e inspirațională și ar trebui să încurajeze fiecare artist, de la mic la mare, să își urmeze visele și să încerce să facă, în viață, ceea ce îl face fericit.

Totul a început ca o joaca în urmă cu 2 ani, “pe vremea când mă aflam în concediu de creștere al copilului”, simțind nevoia să facă ceva în timpul în care fiul ei de 6 luni dormea, creatoare de dichiseli s-a gândit să realizeze o alternativă a globurilor clasice, care i se păreau “cam periculoase pentru un copil dornic sa descopere lumea”, astfel că a început să confecționeze decorațiuni din fetru pentru bradul de Crăciun. Acestea au ajuns pe pagina ei de Facebook, iar încet, încet au devenit foarte apreciate, “la scurt timp am început să primesc mesaje de la diverse persoane ca sunt interesate de achiziționarea unor astfel de decorațiuni.”.

 

După Crăciun, a venit primăvară cu zâmbetele ei și primele raze de soare, dar și cu frumoasa tradiție a Mărțișorului, iar Cadourile Dichisite s-au pregătit cu entuziasm pentru acest eveniment. S-a apucat de brodat mici goblenuri pe care le-a transformat în broșe. În tot acest timp, promovarea pe rețelele de socializare lua avânt, iar comenzile începeau să vină atât din România, dar și din străinătate.

Crăciunul de anul trecut a fost întâmpinat cu succes, cu decorațiuni pentru brad brodate manual: “Am fost atât de apreciate încât am fost nevoită să închid listă de comenzi încă de la sfârșitul lunii octombrie”, iar pentru Mărțișorul din 2017 a fost nevoită să închidă lista de așteptare după doar 5 zile de promovare, încă din ianuarie.

Ca un antreprenor ce se respectă, precum și ca o afacere profitabilă ce a devenit, “imediat după sezonul de primăvară, am luat decizia de a importa materia primă pentru anul viitor, de a căuta colaboratori în rândul familiei și de a promova mai mult produsele pe care le realizez”. Și pentru că își dorește creșterea unui “brand sănătos”, a apelat la un ilustrator care a surprins, cum nu se putea mai bine, esența proiectului într-un un logo minunat, apoi a apelat la o agenție de design grafic care a realizat brand board-ul plecând de la conceptul grafic al logo-ului și multe altele.

Pe lână mărțișoare și decorațiuni de Crăciun, la Cadouri Dichisite veți găsi produse personalizate în funcție de cerințele și preferințele fiecărui client: de la mici accesorii și decorațiuni, la bijuterii, semne de carte, tablouri și chiar trusouri pentru botez, care pot fi cadouri foarte apreciate.

Alegând Cadouri Dichisite ai certitudinea că vei aduce bucurie și culoare în casele și sufletele celor dragi. În plus, promovezi, ca și noi, produsele fabricate în România și producătorii români.

READ MORE +

Spațiul interior reînvie cu Stefanova – atelierul de design interior

Îți dorești să investești în locuința ta? Sau ai un spațiu de birou care necesită puțină “magie”? Pensiunea sau hotelul tău au nevoie de un aer nou? Cafeneaua, barul sau restaurantul tău vrea o redecorare pentru a atrage mai mulți clienți? Atunci este timpul să angajezi un expert. Stefanova este un atelier de design interior şi decor, născut din pasiunea pentru spaţiile interioare, pentru frumos, calitate şi confort.  Stefanova dă viaţă spaţiilor, realizând interioare cu suflet. Atelierul Stefanova îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii clienţilor săi prin îmbinarea tehnicilor de proiectare, a principiilor de design şi a creativităţii în toate proiectele sale de amenajari şi decoruri.

Ştefana este arhitect, designer, decorator de interioare, dar și un adevărat antreprenor, care încă din liceu a realizat că are la îndemână un instrument minunat pentru a face viaţa mai frumoasă pentru cei din jur: spaţiul interior.

Atelierul Stefanova oferă o gamă variată de servicii de design:

  1. Proiectare design interior: Acest serviciu are ca scop amenajarea funcţională, tehnică şi estetică a spaţiilor interioare, pentru o mai bună utilizare a acestora. Realizarea unui proiect complet de design interior cuprinde două etape: realizarea conceptului şi proiectul tehnic sau detalierea tehnică a conceptului. Proiectul va fi prezentat sub formă de mapă şi va cuprinde, în funcţie de fiecare etapă urmatoarele elemente:
  2. Proiect de concept: planul de amenajare, moodboard’ul, descrierea detaliată a conceptului de amenajare;
  3. Proiectul tehnic: simulare 3D simplă, schiţe cu detalii, desfăşurări pereţi şi secţiuni unde este cazul, planuri pardoseală şi stereotomii, propunere concept pentru sistemul de iluminat şi electric (planuri de plafon şi iluminare, amplasare corpuri de iluminat, prize, întrerupătoare etc.)
  4. Coordonare și implementare: pentru ca rezultatul final să fie fidel planurilor de proiectare Stefanova îți va fi alături pe parcursul desfăşurării proiectului, coordonând şi colaborând cu toate echipele implicate (furnizori, electricieni, constructori, instalatori, montatori).
  5. Deco Plus: se adresează persoanelor care își doresc să își amenajeze casa/ apartamentul. Dacă simţi că spaţiului tău interior îi lipseşte ceva dar nu ştii ce sau dacă nu ştii cum să dai un plus de farmec casei tale, Stefanova îţi vine în ajutor, rapid şi eficient prin decorare sau redecorare. Fie că e un spaţiu abia amenajat sau un interior ce are nevoie de revitalizare, orice spaţiu poate fi însufleţit prin puterea detaliilor. Prin accesorii şi obiecte decorative, se va schimba ambianţa, pentru a fi în acord cu personalitatea ta, cu anotimpul, sau orice alt moment important.
  6. Consultanță achiziții imobiliare: înainte de a achiziţiona o casă nouă, un apartament sau orice alt spaţiu trebuie să ştii care sunt avantajele şi dezavantajele unui interior şi în ce masură poate fi optimizat pentru a-ţi îndeplini dorinţele şi nevoile. Poţi avea alături un specialist, care vizitează spaţiile cu tine, găseşte argumente pro şi contra şi te ajută să vezi dintr-o perspectiva obiectivă spaţiul înainte de a face o achiziţie importantă.
  7. Servicii online: acesta este un serviciu destinat oricui are nevoie de o mână de ajutor pentru amenajarea locuinţei sau oricărui alt spaţiu interior, oriunde în lume ar trăi şi cu un buget restrâns.

 

Să apelezi la sfatul unui specialist nu este un moft sau un cost, ci o investiţie ce te scapă de griji şi de riscul de a cheltui bani fară ca rezultatul să te încânte.

 

Punând multă dragoste și pasiune în ceea ce face, Atelierul Stefanova reușește cu brio să își încânte clienții și să le ofere tot ce este mai frumos, confortabil și mai bun. O recomandăm pe Ștefana pentru a-ți aduce un suflu proaspăt și nou în casa sau în afacerea ta.

READ MORE +

Îți dorești calitate pentru încălțămintea copiilor? Atunci alegerea corecta e TINO

Dintre toate produsele vestimentare, cu încălțămintea de copii trebuie sa fim cei mai grijulii, de aceea e foarte important sa alegem una de calitate. Și ce poate fi mai potrivit decât cumpărarea uneia fabricate în România, precum încălțămintea de copii TINO, în care sa putem avea încredere ca de mai bine de 120 de ani produce tot ce e mai bun pentru picioarele noastre.

Scurt istoric: în 1898 a luat naștere Fabrica de piele a familiei Sherg, după care, la 13 ani distanta, frații Miess si-au deschis fabrica de încălțăminte; după doua schimbări de nume – inițial “Aurora” si apoi “Timpuri Noi”, fabrica si-a primit numele de TINO în 1991. In prezent mica fabrica s-a dezvoltat fiind amplasa pe o suprafață de 1200 mp si având peste 350 de angajați pricepuți. Dispune de 5 benzi de cusut si 4 benzi de tălpuit, realizând o producție de 50.000 per/luna, din toată gama de încălțăminte pentru copii, adolescenți si adulți, mărimi de la 18-45.

Tino colaborează cu firme de renume: IGI-IMAC, DECATHLON, SKANDIA, EXPORTACC, BONIS (pentru TOMMY HILFIGER), BOCHE, etc. Pentru piața romanească dispune de 14 magazine proprii si livrează marfa si la alți clienți cum ar fi: Carrefour, Selgros sau Cora.

De ce FabricatinRo ii recomanda? Și de ce au succes pe piața romanească si internațională? Pentru ca investesc în calitate si utilizează cele mai bune materii prime. De asemenea, ei Fabrica TINO poate produce orice tip de încălțăminte: cu talpa lipita si încălțăminte cu cusătura prin branț; încălțăminte cu GORE-TEX, TEX sub marca Tino-TEX; încălțăminte cu cusătura norvegiana si San Crispino.

De ce încălțămintea TINO e apreciata de consumatori? Pentru ca se poate lauda cu următoarele calități:
● sunt foarte rezistente
● utilizează policrominea
● sunt ușor de întreținut
● au proprietăți antibacteriene
● si antitranspirante
● design’ul si materiale folosite sunt moderne

Motivele pentru care ar trebui sa alegi întotdeauna încălțăminte de copii din piele sunt diverse si multe, dar noi ți le vom prezenta în continuare pe cele mai importante:
1. Pielea naturala rezista mai mult. Acest material este unul dintre cele mai rezistente materiale folosite în confecționarea papucilor. Dacă țineți ca o pereche de pantofi pe care a-ți dat niște bani sa va tina multi ani, atunci acest material este alegerea perfecta.
2. Se pot repara dacă se rup sau se strica. Pantofii si ghetele din piele naturala se repara mult mai ușor în comparație cu pielea sintetica, indiferent dacă este vorba de zgârieturi, lovituri, sau chiar rupere.
3. Lasă picioarele sa transpire. Imitația de piele sau pielea sintetica favorizează transpirarea picioarelor si în consecința a mirosurilor neplăcute; în schimb pielea naturala se comporta exact contrar, ea vine în completarea necesitaților corpului tău, iar picioarele tale nu vor transpira mai mult decât ar trebui.
4. Scade probabilitatea de a fi alergic. Fiind naturala, acest material se comporta mult mai bine în contact cu picioarele tale, existând o probabilitate redusa de a face alergie.
5. Este mult mai confortabila. Aceasta se va mula după forma piciorului tău la foarte scurt timp după purtare.

Este foarte important sa susținem producătorii romani, mai ales dacă încălțămintea de copii sunt de o calitate superioara. FabricatinRo recomanda încălțămintea de copii TINO pentru materialele folosite si modele de încălțăminte create.

READ MORE +

Pictorii si iubitorii de arta pot “comunica” arta mai ușor printr-o platforma online

arta-fabricata-in-romania

Pictor? Colecționar? Iubitor de arta si frumos? Am găsit site’ul online perfect pentru tine, de unde îți poți alege pictura care îți place si te reprezinta, sau unde poți sa îți expui si prezinți munca si pasiunea pentru pictura: tablouri-de-vis.ro

Platforma tablouri-de-vis.ro îți oferă posibilitatea de a-ți promova si vinde tablourile. Site-ul se adresează pictorilor autohtoni si încearcă sa aducă un plus de lumina în partea artistica a romanilor. Fie ca aveți tablouri pe pânză, tablouri în ulei, tablouri reprezentând peisaje, tablouri exclusiv pentru decor, tablouri de iarna, tablouri de toamna sau orice alt fel de tablou, echipa acestui site va ajuta sa va faceți munca si pasiunea vizibila în mediul online.

De asemenea, acesta sursa online este potrivita si pentru artiștii care doresc sa își expună capodoperele, fără sa le vândă neapărat. Astfel, vei reuși sa te faci cunoscut si vei arata publicului stilul tău artistic.

Dacă ești un tânăr artist, dornic să învețe tehnici noi, aici e locul tău, pentru ca echipa se străduiește sa împărtășească cu toți doritorii diferite tehnici si sfaturi, în format video sau tip articol. Platforma conține si o secțiune denumita “Dicționar pictura” de arta, unde chiar si necunoscătorii pot afla ce înseamna frotiul, si anume “startul de vopsea opaca, aplicat inegal si neuniform peste un alt strat opac, făcând posibila întrevederea primului prin cel de-al doilea” sau ca denumirea contre-jour se folosește pentru a descrie “umbra aruncata pe suprafața dinspre privitor a unui corp de către o sursa de lumina din spatele sau deasupra acelui obiect.”

Pe de alta parte, dacă ești un iubitor de arta si dorești sa cumperi un tablou (sau mai multe), numeroase tablouri realizate de pictori romani stau la rând pentru ca tu sa le cumperi si sa te bucuri această arta. Picturi deosebite cu teme diverse îți stau la dispoziție pe aceasta platforma online. Ele sunt realizate prin diverse tehnici picturale interesante si ilustrează atât subiecte tradiționale cât și contemporane. Picturile prezente aici sunt realizate de către pictori romani contemporani consacrați, însă si de noi talente care doresc sa se afirme. Prin cromatica diversa, subiectele autentice si tehnicile picturale interesante, picturile disponibile prin tablouri-de-vis.ro va vor capta cu siguranță atenția.

Tablourile reprezinta mai mult decât niște obiecte ornamentale, decorative pentru locuința ta, mai mult decât niște pete de culoare pe pereții casei tale, ci ele au rolul creării unui ambiet iluminat si dinamic, diferit si personal, reprezentând un remediu pentru suflet, care pune accent pe efectul emoțional al privitorului.

Poporul nostru este unul cu multe calități, iar cele pentru artele frumoase prevalează, FabricatinRo recomanda cumpărarea si promovarea talentului romanesc, prin urmare, recomandam cu drag sa va înfrumusețați locuința sau chiar afacerea cu unul dintre tablourile expuse pe acest site.

Sursa poza aici

READ MORE +

În căutarea produsului cosmetic românesc perfect

gerovital-cosmetic-fabricat-in-romania

Când achiziționăm un produs cosmetic ne uitam, întâi de toate, la preț, culoare, la felul în care arata, apoi urmează compoziția – dacă e cu parabeni sau fără, dacă are silicon sau nu, dacă e natural sau prea “artificial”, dacă e produs in România sau în China; nu în ultimul rând, ne uitam la campaniile de promovare, care ne influențează mai mult decât am vrea. Cu toate astea, uneori nu e suficient, si sfârșim prin a arunca produsul pe care am dat bani si în care am investit timp.

În ajutorul nostru își dorește sa vina Gabriela, care a creat site-ul manie.ro, o adevărată sursa de review’uri care te conduc mai aproape de luarea unei decizii bune.

Cosmeticele fabricate in România prind un avânt tot mai mare printre femeile de la noi din țară. În primul rând, pentru ca se pot mândri cu o calitate superioara, si în al doilea rând, pentru ca prețul este unul decent, dacă nu chiar mic. Gabriela are o secțiune întreagă pe blogul ei, în care ne “povestește”, si așteaptă sa împărtășim cu ea experiențele noastre, despre produsele cosmetice fabricate în România.

Companiile de cosmetice romanești țin pasul tot mai acerb cu mărcile internaționale si în ceea ce privește marketingul, promițând sa își mărească notorietatea printre consumatorii din țară, dar si din străinătate.

Știai ca primul produs anti-rid ce conține Resveratrol a fost introdus în premierea mondiala la un brand romanesc? Sau ca tot în România a fost obținut un ingredient revoluționar pe piața cosmeticelor, printr-o tehnologie de separare-purificare izotopă imaginat de cercetători români de renume şi premiat cu Medalii de Aur şi Diplome de Aur la cele mai vestite saloane de inventică de la Londra, Bruxelles, Geneva?

Printre cele mai renumite branduri de cosmetice din România sunt:

Farmec – Gerovital

Aceasta are o tradiție de peste 120 de ani de promovare a “farmecului” romanesc, remarcându-se cu o gama larga de produse ca: Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec, Aslamed, Doina, Athos şi Obsesie.

Elmiplant

Compania a fost înfiinţată în 1992 de către dr. Elena Cremenescu, o specialistă în farmacie si un cercetator desavarsit in tot ce inseamna produse pe baza de plante.

Mario Badescu

Mario Bădescu, chimistul pasionat de cosmetică, a facut parte din aceeasi generatie cu Ana Aslan, dar a plecat din Romania la New York in 1955, unde si-a deschis un salon de cosmetica. El a încercat în permanenta sa găsească remedii pentru problemele tenului, astfel dezvoltând un adevărat brand.

Cosmetic Plant

Aceasta se bazează pe produsele naturale precum extractele naturale din gălbenele, muşeţel, salvia, cătină, ceai verde, aloe vera sau măceşe, incorporandu-le in creme, emulsii, lotiuni, șampoane etc.

Care femeie nu își dorește sa găsească acest produs perfect? Și nu doar femeile, în societatea de azi, și bărbații au devenit tot mai preocupați de felul în care arată și de produsele cosmetice pe care le folosesc; așadar, acest site nu e doar pentru femei, e pentru toți și toate; dar în special pentru acei care vor sa afle mai multe despre produsele pe care le folosesc și pe care dau banii.

READ MORE +

Personalizează-ți perechea de pantofi de calitate cu Etienne

De ce pantofii Etienne? Pentru că sunt fabricați în România, pentru că materialele folosite sunt de calitate superioară, pentru că e o companie care știe totul despre relația femeilor cu pantofii frumoși, pentru că vor să ajute femeile să-și vadă visele devenind realitate, având în picioare pantofii care i se potrivesc și pentru că e imposibil să nu te îndrăgostești de ei.

Din primul click pe site-ul lor, vei realiza că e o companie care pune pasiune în ceea ce face, iar experiența de peste 20 de ani demonstrează acest fapt. Echipa Etienne pune mare preț pe mulțumirea clientelor și își propune să creeze modele de pantofi care să fie purtate cu mândrie.

“Pasiunea pentru încălțăminte am moștenit-o de la tatăl meu, care iți desfășoară activitatea în această industrie de peste 20 de ani. Astfel, urmând modelul tatălui, mi-am dezvoltat cunoștințele în domeniu și am devenit și eu un iubitor al pantofilor. Cei doi ani petrecuți în Milano m-au ajutat să îmi dezvolt aptitudinile de designer, întrucât stilul specific italienilor m-a determinat să găsesc inspirația de care aveam nevoie pentru a dezvolta propriul stil în industria confecționării de încălțăminte. Din dorința de a oferi produse de calitate, am reușit să pun bazele propriului atelier, unde cele mai deosebite și chic modele sunt realizate cu atenție și pasiune, potrivit pentru femeile care știu să aprecieze cu adevărat calitatea și delicatețea unei perechi de încălțăminte.” declară Dumitrescu Ștefan, fondatorul companiei.

Un pantof deosebit poate să transforme complet o ținută, alungind piciorul și aducând un plus de stil, așa că ar trebui să îi acordăm o importanță deosebită. Echipa Etienne creează modele de pantofi stiletto, Oxford, de mireasa, balerini sau sandale, în culori și modele potrivite oricărei personalități. Folosind configuratorul lor intuitiv, poți alege culoarea, modelul și înălțimea tocului, obținând perechea perfectă în doar câteva minute. În premieră în România, Etienne a lansat în primăvara lui 2016 configuratorul online 3D unde va puteți personaliza în timp real pantoful.

Produsele pe care le produc sunt lucrate manual în România la standarde internaționale. Sunt folosite doar materiale de înaltă calitate și piele naturală, așa încât picioarele tale să se simtă comod încă de la prima purtare. Culoarea pantofilor și înălțimea tocului sunt în întregime la alegerea ta, iar modelele pot satisface gusturile cele mai exigente. Tocul poate fi și el personalizat, atât ca înălțime cât și ca aspect: exteriorul poate fi ori lăcuit, ori îmbrăcat în piele. Dacă ești nehotărâtă cu privire la model sau nu știi ce pantofi să alegi pentru o anume ținută, poți apela la echipa Etienne de consilieri pentru o pereche de pantofi executată la comandă personalizată și îți poți alege calapodul, dimensiunea tocului și a platformei, culorile și materialele din colecția materiale sau poți aplica fundițe sau alte accesorii.

Iar dacă îți dorești o pereche de pantofi stilleto pentru un eveniment special, cum ar fi nunta, află că maeștrii Etienne confecționează la comandă personalizată și pantofi de mireasă. Personalizează-ți perechea de pantofi de mireasă la comandă din piele naturală pentru nunta ta de vis. Împreună cu Etienne veți reuși să îți pui ideile în practică la un preț corect de producător.

Fiecare produs comercializat de Etienne este acoperit de o garanție de conformitate conform prevederilor legale și de o garanție de 30 de zile de la achiziționare. Garanția se aplică cu condiția ca produsul în cauză să fie folosit în mod corect în conformitate cu utilizarea prevazută în instrucțiunile de utilizare și întreținere a produsului.

Nu îți mai rămâne altceva de făcut decât să le vizitezi site-ul și să îți comanzi perechea de pantofi mult visată, pentru orice eveniment și pentru orice personalitate. FabricatinRo recomandă cu încredere pantofii Etienne și producătorii români de pantofi.

READ MORE +
Google+