briobill program facturare online
Tag: Fabricat in Timisoara

Calitate și stil de la Deseda

Deseda este magazinul pentru mămici și copii, dar nu numai, aducând pe piată produse textile calitative. Deși nu putem zice că magazinul ar fi cel mai ieftin din Timișoara, sau din țară, este un motiv pentru prețurile un pic mai ridicate. Produsele ce se vând nu sunt din import, dar sunt în majoritate făcute din bumbac, iar calitatea lor este ireproșabilă.

Pentru bebeluși magazinul Deseda oferă o gamă variată de produse. Cei din echipa FabricatÎnRo sunt plăcut impresionați de felul în care sunt prezentate produsele. În mare parte nu se prea poate zice că stilul oferit este ”generic”, adică nu vei găsi aceste produse peste tot – de fapt se prea poate că aceste modele nu sunt vândute altundeva. În al doilea rând, există o descriere amănunțită a produselor. Nu este enervant când ne place ceva, dar nu știm anumite detalii? Pagina Deseda nu arată doar pozele, ci explică în detalii ce primești dacă cumperi anumite produse.

Ceea ce este iarăși motivant este felul în care sunt afișate detalii cu sugestii de a comanda alte produse care – contra cost – se vor asorta cu cele cumpărate. Oricum, aceste propuneri nu sunt doar aleatorii – am observat că sugestiile lor chiar sunt lucruri utile, esențiale care în majoritatea cazurilor s-ar cumpăra împreună cu celelalte produse alese.

Părinții pot cumpăra pentru bebeluși lenjerii de pat, apărători, landouri, huse pentru scaune auto și cărucioare și multe altele. Pentru mămici se vând perne ajutătoare, perne de alăptat dar și perne pentru gravide. Restul produselor? Să recunoaștem: mămicile vor cumpăra mai multe pentru bebeluși decât pentru ele!

În categoria produselor pentru adulți găsim lenjerii de pat și perne decorative, iar celelalte produse oferite spre vânzare prin magazinul online Deseda sunt pentru copii.

Totuși, cele mai sus menționate nu reprezintă totul. Articolele vestimentare făcute de Carola Szucsik Design au desfacerea în acest magazin. Despre ce articole este vorba? Carola Szucsik Design este creația vestimentară în serii scurte și unicate, care aparține tot de magazinul Deseda.Aici sunt produse și articole din categoriile menționate mai sus, dar și multe altele, cum ar fi: haine pentru gravide, jucării educative pentru bebeluși (vârsta de minim 1 an) și multe altele.

Carola Szucsik a avut o idee, alegând să-și urmeze visul. Deși sunt multe magazine care aduc marfă din import, mult mai ieftină, noi vă încurajăm să continuați susținerea produselor românești. Deși plătim pentru asemenea produse un pic mai mult, cu siguranță nu vom regreta. Calitatea produselor autohtone ne face să ne simțim ca acasă, bucurându-ne totodată de o calitate mult superioară față de foarte multe produse din import.

Dacă treceți prin Timișoara, nu ezitați să intrați în magazinul Deseda care se găsește pe Piața Traian!

Sursă poză: aici

READ MORE +

Pufuleții, ariciu’ și fabricatinRO

Nici nu mai știu de când nu am mai văzut un produs care să conțină doar trei ingrediente. Da trei, în condițiile în care e preparat și ambalat. În ziua de azi, până și o banală boabă de mazăre bate pufuletele în numărul chestiilor înșirate la ingrediente pe ambalaj. Și da, timpul s-a schimbat, dar pufuleții cu ariciu’ sunt inconfundabili: aceeași pungă cu negru și portocaliu pe care scrie pufuleți, recomandată de un arici în salopetă și câteva alte cuvinte “din porumb, cu sare și ulei”. Iar prin pungă încă poți vedea exact câți pufuleți primești de cei 60 de bani plătiți. Ba nu, defapt s-au schimbat puțin: de ceva vreme există și la pungă mare de 85 de grame, au adăugat o ștampilă cu “produs în Romania” și s-au adaptat noilor trenduri prin steluța “100% natural” și “de post, fără gluten, fără lactoză”.

Pufuleții cu ariciu’ există de prin ‘90, când pufuleții erau doar pufuleți, că doar cine se gândea că va veni occidentul și îi va împărți și pe ei după nume. Și cred că au făcut o chestie destul de inovatoare pentru piața românească de la acea vreme. Au făcut ceva mai mult decât să scrie numele produsului pe pungă și să îl trimită la butic, că doar l-o cumpără cineva, defapt sigur l-o cumpăra că doar nu are de unde alege. Au pus și ariciul. Mă îndoiesc că au făcut studii de piață pentru asta, dar cred că instinctul le-a zis că un iepure e prea banal, adică toată lumea știe că ronțăie toată ziua. Dar ariciul, știe cineva ce mănâncă ariciul?

Și, deși ronțăiam pufuleții ăștia tot extrasezonul de corcodușe, în gașca noastră nu exista niciun copil durduliu. Bine, poate erau de vină activitățile din anii ‘90. Sau poate faptul că pufuleții ne dădeau dependență doar prin plăcerea ronțăielii, nu prin zaharuri sau alte chestii dubioase. Iar mai târziu am descoperit combinația excelentă de pufuleți cu iaurt, varianta de ronțăit a mămăligii cu brânză și varianta autohtonă a pseudopufuletilor cu cheese.

În încercarea de a afla cât mai multe despre ei, mi-am dat seama că Google-ul nu știe chiar tot. Nu mi-a găsit nici măcar o informație legată de pufuleții cu arici, motiv pentru care a trebuit să mă documentez din alte surse (adică de pe spatele pungii) și am aflat că sunt produși în Timișoara de CRICVE SRL.

READ MORE +

JOIANA aduna fermieri romani sub un singur brand

joiana-lapte-fabricat-in-Romania

Cine nu a cunoscut-o pe Joiana? Pentru majoritatea a fost văcuță rudelor de la țară, sursa laptelui copilăriei. FabricatinRO vă anunță că, de câțiva ani, simpatica rumegătoare s-a modernizat.

Deși am crescut și vremurile s-au schimbat, producatorul de lapte a revenit în viețile noastre sub o altă formă: automatele de lapte proaspăt, muls în fermele românești. Chiar dacă a căpătat o formă modernă, cu scopul de a se integra perfect în marile orașe și de a face mai ușoară viața omului, calitatea acestui lapte s-a păstrat ca în vremea copilăriei: este 100% natural, fără aditivi și fără conservanți.

Bazându-se pe țeluri comune și uniți de respectul față de fermieri și față de clienții cumpărători de lapte, JOIANA FRANCIZA SRL este astăzi parteneră cu BRUNIMAT, cel mai mare producător european de automate de lapte. Pentru prima data în România, Joiana a deschis un atelier tehnic pentru automate de lapte, cu scopul de a furniza cât mai multe dozatoare de lapte de cea mai bună calitate în toate orașele din România.

Joiana a plecat la drum din Timișoara, pornind de la un singur automat de lapte. De atunci a întâlnit mulți fermieri și este hotărâtă ca împreună cu ei să hrănească tot mai multe familii. Îi puteți urmări călătoria pe  www.joiana.ro .

Începând cu luna ianuarie 2012, JOIANA comercializează o nouă gamă de produse, și anume dozatoare pentru lapte de capră și automate combinate pentru lapte de capră, telemea de capră și brânză de capră.

Specific pentru comerțul cu lapte de capră la dozator, comparativ cu distribuitoarele existente și care funcționează cu lapte de vacă, este cantitatea mai mică produsă per fermă și deci reducerea dimensiunilor rezervoarelor dozatorului.

Sursă imagine: https://www.facebook.com/joiana.ro/

READ MORE +

Clinica de Bere prescrie Gold sau Platin

Clinica de bere - fabricat in Romania

Dex-ul ne spune că terapie = tratament, medicina găsește că terapia este metoda folosită pentru vindecarea unei boli iar Clinica de Bere o împarte simplu: Gold sau Platin. Cum probabil toți adulții au aflat, unele probleme nu au nevoie de investigații medicale, ci își găsesc leacul într-o licoare care, consumată responsabil, dezmorțește cele mai încruntate frunți și relaxează cele mai îngrijorătoare gânduri.

Marcellus și Heinrich Loth, doi șvabi născuți în Timișoara, au înțeles asta cu multă vreme în urmă, iar în 2011 au decis să le împărtășească și timișorenilor tratamentul, prescris până atunci doar pentru consum propriu și fabricat cu ajutorul unei instalații montate în garaj.

Dar nu s-au oprit aici și bine au făcut. În 2013 au deschis un sediu complet utilat, într-un castel nou cu iz nemțesc, din Mosnița Nouă, lângă Timișoara. Aici doritorii se pot caza într-una dintre cele 15 camere în regim de patru stele și pot vedea procesul fabricării berii direct de la masa la care o savurează.

Deși doar când auzi de conceptul original, de numele producătorului și al berii ești tentat să o încerci, există și alte motive pentru care Terapia este specială: naturală, proaspătă, nefiltrată, nepasteurizată și fără conservanți, este o alternativă pentru cei care doresc să își diversifice viața și să consume produse și alimente neindustrializate. Și să nu uităm: e românească!

Pe principiul că trebuie să împarți ceea ce ai bun, Clinica de Bere poate fi găsită acum în mai multe orașe din țară: Timișoara, București, Arad și Sighișoara. Pentru a înlesni localizarea, au dezvoltat și o aplicație de mobil care îți arată pe hartă unde poți savura sau cumpăra Terapia și prin care poți comanda tratamentul la tine acasă.

Cu siguranță  fabricatinRO v-a stârnit setea, așa că vă invităm să aflați mai multe informații despre clinică și Terapia pe   www.clinicadebere.ro .

Sursă imagine: brauhaus-austria.com

READ MORE +

Poartă o poveste românească de la M.D.Burnette

MD- Brunette - fabricat in Romania

Multe discuții există pe tema timpului alocat, aparent irațional, de femei pentru a-și construi zilnic imaginea. Ceea ce pare greu de înțeles este defapt o chestiune destul de simplă: fiecare femeie vrea, prin ținuta pe care o poartă, să exprime modul în care într-o zi sau alta dorește să privească lumea și să fie privită.

Acest articol este povestea unui tânăr designer timișorean care a înțeles asta: Maria Daniela Burnete. Mi-a stârnit curiozitatea în urmă cu câțiva ani, când, printr-o întâmplare, am ajuns în atelierul ei. Prima senzație a fost că invadez boudoirul unei domnișoare în care fiecare element, așezat cu o aparentă nepăsare, participă la crearea întregului. Camerele cu tavan înalt, pline cu piese prețioase de mobilier și mai ales rochiile integrate perfect în peisaj, m-au captivat.

Cunoscând-o și analizându-i creațiile, am înțeles: M.D.Burnette scrie povești despre povești. Fiecare rând al poveștilor feminității privite prin ochii ei este scris, cu fire de mătase, în forma siluetei feminine. Odată scrise, aceste povești îi șoptesc mai departe privitorului, stârnindu-i curiozitatea și destăinuindu-i discret părți din complexitatea frumuseții feminine.

Așa cum și creațiile ei o spun, Maria Burnete este o persoană complexă si feminină care, după încheierea studiilor la Paris, a ales să combine cunoștințele de fashion design și management în dezvoltarea unui brand în Timișoara. Cu fiecare colecție, brandul devine o amprentă din ce în ce mai vizibilă în spațiul designului vestimentar, piesele ei ajungând să fie subiect de discuție în publicațiile de specialitate și să spună povești în tot mai multe orașe: Cluj Napoca, Constanța, București, Sibiu, Baia Mare.

FabricatinRo îți propune ca, într-o lume în care fiecare își strigă povestea în diverse limbi, tu să o șoptești pe a ta în română.

O poți găsi aici: www.mdburnette.com si  https://www.facebook.com/mdburnette1 .

 

Sursă imagine: https://www.facebook.com/mdburnette1

READ MORE +

O timisoreanca multitalentata- Ana Cioclov

Designerii români talentaţi sunt o mină de aur pentru economia României. Sunt persoane care merită fie promovate şi apreciate pentru muncă lor, merită fie susţinute şi de ţara în care s-au născut, şi de compatrioţi. Bineînţeles promovarea cea mai căutată de aceşti designeri este asocierea cu anumite personalităţi sau persoane ale vieţii mondene din România sau din alte ţări. O altă formă de promovare este ceea ce face fabricatinRO – scriem despre români care s-au descurcat în România cu propriile resurse. O astfel de promovare vrem i-o oferim şi doamnei Ana Cioclov, o româncă de succes.

Ana Cioclov a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Timişoara. Şi-a început activitatea pictor scenograf în cadrul Operei din Timişoara şi a Teatrului Maghiar. Expertă în domeniu artelor şi dorind se descurce pe cont propriu, în 1991 pune bazele companiei Ana Cioclov, profilată pe design şi creaţie vestimentară. În atelierul firmei se crează şi se produc confecţii exclusive, personalizate, lucrate hand-made de personal de cea mai înalta calificare.

În titlu am spus este o doamna multitalentată, aşadar, pe lângă design vestimentar, Ana Cioclov este activă şi în atelierul ei de pictură. Crează tablouri în ulei şi acrilic, care sunt apreciate în străinătate, fiind achiziţionate de galerii şi persoane particulare. De parcă nu ar fi destul talent într-o singură persoană, Ana Cioclov este şi scriitoare. Ea scrie poveşti scurte ce sunt traduse în limba germană, franceză şi maghiară, şi au un real succes.

În ceea ce priveşte designul, atelierul în care se crează rochii a căror modele le puteţi vedea pe site-ul https://anacioclov.com se află în centrul istoric vechi al oraşului Timişoara. Aici şi-a găsit un cuibuşor pentru a-şi expune viaţa artistică şi pentru a ne încânta cu creațiile dumneaei. Trebuie menţionat faptul această companie se dedică designului şi manufacturii de produse de îmbrăcăminte şi bijuterii unicat, sau în număr limitat, realizate de personal cu experiență şi talent în domeniu. În fiecare piesă se pune suflet, fiecare produs este o operă în armonie cu ţinuta şi outlook-ul individual. Produsele sunt apreciate nu doar de români din toată ţara, ci şi din aria europeană şi din toată lumea.

Noi v-am oferit detalii despre partea de design şi sperăm v-am făcut curioşi aflaţi despre pictura şi literatura Anei Cioclov, accesaţi site-ul şi acolo veţi vedea şi creaţiile vestimentare, picturile şi cărţile deja lansate. De asemenea, puteţi afla cum comandaţi produsele, informaţii despre personalizarea vestimentaţiei şi locaţia magazinului din Timişoara.

Sursa imagine: www.anaciovlov.ro

READ MORE +

Pantofii Guban

Pantofi Guban fabricati in Romania

logo-guban

          Vă mai amintiți pantofii bunicii sau pantofii Elenei Ceaușescu? Erau pantofii Guban, pantofi lucrați manual, de o calitate impecabilă fabricați la Timișoara, care au  ajuns să fie purtați chiar și de un președinte american.

   Istoria a început cu fondatorul Blaziu Guban care avea o pasiune pentru fabricarea substanțelor de lipit și a cremei de ghete, lucrând la o fabrică din Oradea. Povestea pantofilor Guban începe cu adevarat în 1959 când prima pereche de pantofi  a fost lansată pe piață după ce, timp de cinci ani fabrica produsese numai cremă de ghete, ceară și soluție de lipit.

   Guban a fost singura fabrică din România care a scapat de naționalizare în 1948 însa în 1952, Blaziu Guban a fost nevoit să doneze statului român atât brandul, cât și fabrica, în schimbul promisiunii de a-și păstra pe viață funcția de conducere a fabricii.

  Blaziu a murit în 1978, iar la conducerea fabricii i-a urmat fiul sau, Tiberiu. Acum, Tiberiu Guban are 90 de ani și traiește în Timișoara, oraș al cărui cetățean de onoare este. S-a zbătut o viață întreagă să obtinp fabrica înapoi dar a primit doar răspunsuri negative din partea statului roman.  De-a lungul timpului, faima pantofilor Guban a ajuns peste granițele țării. Președinte american Harry Truman, actrița Sophia Loren, Gheorghe Gheorghiu Dej, Tudor Arghezi și Elena Ceaușescu, au purtat pantofi fabricați la Timișoara.

“Pentru Elena Ceaușescu făceam la fabrică pantofi pe calapoade făcute de tatăl meu, iar eu preparam nuanța în care urmau sa fie colorați: vernil, roz, ou de rata, în special culori pastelate. Ne inspiram după modele din reviste nemțești” povestește Tiberiu pentru Mediafax.

La fabrică, o pereche de pantofi este fabricată în aproximativ doua ore iar 70% din operații sunt realizate manual. Mai întâi, clientul trimite comanda la fabrică, ea fiind însoțită de o foaie A4 pe care se regăseşte un tabel cu toate fazele de producție. Hârtia A4 se duce mai întâi la secția de pielărie, unde se alege culoarea comandată, iar după ce este semnată, însoțită de material, se duce mai departe, în secția de croitorie. Femeile angajate aici decupează din material bucățile de care au nevoie, cu ajutorul unor maşinării, pentru a avea aceleaşi dimensiuni, la milimetru. Aceste bucăți de material, împreună cu coala de hârtie A4, sunt trimise mai departe în atelierul de cusătorie, apoi la potrivit pe calapoade.

Urmează lipitul tălpilor, care se face de către un singur om. După ce talpa este aplicată, pantoful se introduce într-o maşinărie unde este supus unor temperaturi foarte ridicate, apoi foarte scăzute. Faza următoare este aplicarea tocului cu ajutorul unui şurub, apoi pantoful este trecut prin alte maşinării care usucă lipiciul de pe întreaga talpa, incluzând tocul, iar ultima faza este curățarea pantofului, manual, de lipiturile de pe margini, după care sunt așezați în cutii și transportați celui care i-a comandat.

Astăzi, în fabrica din Timișoara se produc 80 de modele de pantofi de damă. Produsele, lucrate în proporție de 70% manual, sunt vândute în România, Italia și alte țări din Europa.  Puteți achiziționa pantofii  din  magazinul situat în Mall Băneasa Shopping City, București sau online, de pe site-ul www.guban.ro.  Iar dacă doriți să citiți un interviu cu reprezentatul companiei Marius Ion puteți acesa link-ul aici.

Contact Guban:

e-mail: guban@guban.ro

nr tel:  +40 256 224 041, +40 755 012 896

site: www.guban.ro sau www.shop.guban.ro

 

Pantofii Guban reprezintă un brand românesc și sunt  fabricați în România.

READ MORE +
Google+