briobill program facturare online

Transport in comun romanesc

Astăzi ne-am gândit că ar fi interesant să vă prezentăm o nouă firmă românească, dintr-o industrie pe care unii poate o credeați moartă. Adevărul este că nici noi nu am știut că tramvaiele și vagoanele trenurilor cu care circulă românii sunt făcute pe teritoriul țării noastre. Este vorba despre un grup de firme ce se numește GRAMPET, ce acoperă sectoare importante ale economiei românești.

GRAMPET este format din mai multe societăți în care investește pentru dezvoltare și modernizare, pentru a ajunge la nivelul standardelor internaționale. Domeniile de activitate sunt vaste: transport feroviar; transbord marfă; construcții, reparații și modernizare vagoane; turism; vinificație; exploatare minieră de suprafață. Nu toate dintre cele enumerate se petrec în România, de aceea noi am ales să vă vorbim despre ELECTROPUTERE VFU PAȘCANI, un brand recunoscut la nivel internațional.

Deși în 1869 această afacere a pornit cu specialiști austrieci și polonezi, odată cu dezvoltarea celui mai important centru feroviar din țară la Pașcani, s-au creat hale, s-a început perioada de refacere și dezvoltare după război, s-a început un proces de specializare care a dus la dezvoltarea trasporturilor feroviare din România. În 2004 ELECTROPUTERE VFU se privatizează, cumpărat fiind de Grupul Feroviar Roman S.A. București. Între anii 1960-1989 firma s-a remarcat prin export în țări ca: RDG, Algeria, Grecia, Iran, URSS, Polonia, Israel, Ungaria, Egipt Nigeria, India, Polonia, Ungaria, Sri-Lanka, India, Germania, acesta fiind o marcă a experienței în domeniu.

ELECTROPUTERE VFU PAȘCANI este o firmă a cărei idealuri se apropie de livrarea produselor de calitate, eficiență și mediul sigur de încredere. Valorile ce le identificăm sunt: tradiția, calitatea și flexibilitatea. Acestea le veți găsi în fiecare produs ieșit pe poarta firmei, acestea le veți găsi și în munca depusă de angajați. La ELECTROPUTERE VFU oferta de produse este fiabilă și convenabilă, produsele sunt controlate cu responsabilitate, protejează resursele și mediul, angajații lucrează în condiții optime de lucru, relațiile de parteneriat sunt reciproc avantajoase, toate culminând cu satisfacerea așteptărilor clienților.

Serviciile oferite de firma din Pașcani sunt legate în mare parte de proiectarea, fabricarea, modernizarea și repararea vagoanelor de călători, poștă, marfă, piese de schimb, verificări și testări ale produselor feroviare utilizate în activitățile de construire, servicii de mentenanță a materialului rulant în perioada dintre reparații.

Știm că acestea nu sunt produse pe care le puteți achiziționa, dar ne-am gândit că ar fi o curiozitate pe care v-am putut-o satisface – știți că mijloacele de transport în comun pe care le folosiți în călătoriile voastre sunt făcute de români. ELECTROPUTERE VFU PAȘCANI oferă câteva locuri de muncă românilor, chiar în țara lor, susținând totodată economia țării!

În spatele a tot ceea ce fac este plăcere și dăruire. Așa se întâmplă și cu Fabricat în RO! Fac ceva pentru România și sper că este un pas mic pentru mine, dar un pas MARE pentru români!
Nu exista comentarii

    Lasa un comentariu

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Google+